Notifications
Clear all

Uleiul de canabis i-a salvat viața fiului meu dar pentru asta a trebuit să încalc legea

1 Posts
1 Users
0 Likes
605 Views
Profu' de canabis
(@profudecanabis)
Posts: 246
Illustrious Member Admin
Topic starter
 

 

Viața mea s-a schimbat în urmă cu mai bine de șase ani, când fiul meu mai mic, Cole, a început să aibă convulsii, când avea doar trei luni. Un an mai târziu, a fost diagnosticat cu epilepsie focală necontrolată rezistentă la medicamente.

Pe vremea când Cole avea doi ani, încercase deja 12 medicamente diferite. Nu a avut succes niciun medicament, așa că a trebuit să recurgem la operația cerebrală.

Cole a avut majoritatea crizelor noaptea, nu mă puteam odihni și eram obosită tot timpul iar acest lucru a avut un impact masiv asupra întregii familii. Am renunțat și la cariera de polițistă, întrucât trebuia să lucrez în ture ceea ce-mi era imposibil pentru că trebuia să am grija de Cole. Acest lucru l-a afectat și pe fiul meu mai mare Dylan, petrecându-și multe nopți la bunici atunci când eu eram la spital cu fratele lui.

Dar cel mai mare coșmar a venit în octombrie 2018, când pentru prima dată, crizele lui Cole au început să aibă un impact fizic asupra lui și a început să sufere de „Paralizia lui Todd” (Paralizia lui Todd este o afecțiune neurologică care se prezintă ca o perioadă de paralizie ca urmare a unei convulsii. Se mai numește „Pareza lui Todd” sau „Pareză Postictală”. Această perioadă de slăbiciune temporară poate dura câteva secunde, câteva minute sau câteva ore. Paralizia poate fi parțială sau completă. Cu paralizie completă, nu veți putea simți deloc partea corpului afectată. Cu paralizie parțială, încă mai puteți simți o senzație în partea afectată a corpului). Cole și-ar putea pierde capacitatea de a merge, de a vorbi sau de a se deplasa în vreun fel.

Consultantul lui Cole mi-a spus că dacă nu găsim o soluție să-i oprim crizele, ar putea muri. Mi s-a spus că singura lui opțiune ar fi o a doua operație cerebrală. Echipa chirurgicală din Edinburgh mi-a spus că va trebui mai întâi să folosească un robot pentru a găuri capul copilului meu pentru a verifica dacă operația va fi valabilă sau nu. Chiar și așa, dacă opțiunea era valabilă, exista o mare posibilitate ca după operație Cole să rămână paralizat pe toată partea dreaptă. Toate aceste detalii descrise de către dotori m-a făcut să caut opțiuni alternative de tratament. Pe social media am văzut cum uleiul de canabis avea un feedback extraordinar și foarte multă lume îl folosește cu un mare succes. Neștiind nimic despre acest ulei, eram îngrijorată să-l încerc.

După 10 ani în funcția de ofițer de poliție, vedeam altfel canabisul dar știam că trebuie să aflu tot ce puteam pentru a fi sigură că acest tratament cu ulei de canabis este eficient pentru fiul meu. În acea perioadă educația mea despre canabis era, la fel ca a multor oameni, că această plantă este un drog care cauzează probleme de sănătate și-ți prăjește creierul.

Din fericire, am cercetat cât am putut de mult, am participat la discuții ale profesorilor specializați în planta de canabis, m-am alăturat grupurilor de sprijin și am întâlnit oameni care își tratau cei dragi și, mai ales copiii, cu ulei de canabis. Unul dintre grupurile care m-au ajutat cu adevărat a fost „Medicinal Cannabis Reform Scotland”, care este condusă de Bernadette McCreadie și Lynn Cameron, o supraviețuitoare a cancerului terminal, datorită uleiului de canabis.

Am intrat pe rețelele de socializare și am cunoscut-o pe Karen Gray, o altă mămică care se luptă pentru accesarea Canabisului Medical Full Spectrum pentru fiul ei, Murray. Împreună am format „Parents of Hope”, care a fost lansat pe stadionul de fotbal al Hamilton Academical, pe atunci denumit Stadium of Hope, în noiembrie 2018.

Campania m-a dus mai întâi la o clinică din Barcelona, ​​unde am avut o consultație pe Skype cu un medic care mi-a spus cel mai bun raport de ulei CBD pentru Cole (uleiul CBD fiind legal). În urma acestui raport, am observat o îmbunătățire în deplasarea lui Cole și Paraliza Todd s-a oprit complet însă convulsiile erau prezente în fiecare noapte. Știam atunci că suntem pe drumul cel bun. Uleiul pe care l-am folosit nu conținea THC deoarece acesta este ilegal Scoția.

Câteva săptămâni mai târziu, după o campanie uriașă și foarte puternică, numele lui Cole a fost ales pentru a primi o rețetă pentru Epidiolex. Epidiolex nu conține THC, substanța de care știam că fiul meu avea nevoie, dar am acceptat să încerc.

Folosind tratamentul cu Epidiolex, nu numai că nu a reușit să funcționeze, dar sănătatea lui Cole s-a înrăutățit atât de repede, încât chiar și doctorii din jurul lui a spus că nu au văzut niciodată așa ceva. Paralizia se întorsese și am început să-mi pierd fiul din nou, doar că de data aceasta mai repede decât mi-am imaginat vreodată.

În decurs de doar trei săptămâni, Cole a trecut de la plimatul cu bicicleta la imposibilitatea de a merge, de a vorbi sau de a se deplasa și a început să piardă capacitatea de a înghiți.

Atunci Karen și cu mine am decis să mergem în Olanda cu fișele medicale ale băieților noștri pentru a cere ajutorul medicilor de acolo care au folosit uleiuri de canabis medical din întreaga plantă pentru a trata pacienții. Amândouă știam că tratamentele doar pe CBD nu erau suficiente și că trebuia să facem rost de ulei din întreaga plantă. Aducerea acestui ulei în țară însemna comiterea unei infracțiuni care se pedepsea cu închisoare sau, și mai rău, pierderea din drepturi asupra copiilor. Însă alternativa era să ne privim copiii cu suferă și mor.

În sfârșit, ne-am întâlnit cu un medic care, după ce a evaluat fișele medicale ale băieților noștri, a fost de acord să ne prescrie canabis medical din planta întreagă care conținea și THC. Nu voi uita niciodată acel sentiment când mi-a dat rețeta. Am sărit peste masă și l-am îmbrățișat în timp ce plângeam de fericire.

Acea ușurare s-a transformat în panică gândindu-mă că trebuie să trec prin aeroport cu substanțe ilegale însă decizia am luat-o ușor pentru că nu voiam să cumpăr ulei de canabis ‚la negru’. Aveam nevoie de ceva prescris de doctor cu raport exact pentru afecțiunea copilului meu. Nu am avut de ales, deoarece sistemul este atât de corupt, încât obligă părinții disperați vulnerabili să comită infracțiuni pentru a salva viața copiilor lor.

Ajunși acasă, am început să-i administrez lui Cole uleiul de canabis procurat în Olanda. Am observat o mică diferență și după câteva săptămâni am început să-i măresc doza. Pe măsură ce i-am crescut doza, am observat o îmbunătățire mai mare. A început din nou să meargă, apoi a început să vorbească din nou. După aproximativ două luni mânca pizza și alerga...speranță pe care mi-o pierdusem de mult.

Crizele lui Cole s-au oprit pe 1 aprilie, iar astăzi este în continuare fără crize. Se plimbă cu bicicleta singur și a început pentru prima dată în viața lui să viseze și să simtă emoții, care până atunci îi erau necunoscute din cauza medicamentelor prescrise. Mulțumită acestei plante oferite de Mama Natură, mi-am recăpătat fiul iar pentru asta voi fi veșnic recunoscătoare.

Această călătorie a mea a fost aflată de BBC iar după difuzarea ei publică, am fost vizitată de doi sergenți detectivi care m-au informat că voi fi cercetată de protecția copilului. Atunci am recunoscut că am făcut contrabandă ilegală cu ulei de canabis pentru fiul meu.

Din fericire, Cole a primit o rețetă privată la Londra în luna mai și astfel toate investigațiile au fost abandonate. După aceste incidente, o companie locală s-a oferit să-mi importe uleiul lui Cole în Scoția așa că nu a mai trebuit să comit infracțiuni aducându-l din Olanda pe cale ilegală și la un preț foarte mare.

Cole a fost primul copil din Scoția care a primit ulei de canabis legal și pe care-l puteam găsi acum la un dispensar local la același preț ca în Olanda.

Din păcate, NHS (Serviciul Național de Sănătate) continuă să-mi refuze finanțarea tratamentului lui Cole care costa 700 de lire lunar pe motiv că tratamentul este „nesigur”.

Fiul meu aproape că a murit. Cred că, dacă nu aș fi acționat, nu ar fi astăzi aici. Unul dintre băieții din grupul nostru de campanie, Riley, a murit în timpul unei convulsii după ce i s-a refuzat accesul la canabis medical.

Oamenii care sunt puși în poziții importante în țară, ar trebui să acționeze în apărarea copiilor noștri.
Sistemul ne îmbolnăvesc copiii, îi fac pe părinți să acționeze la disperare și ne despart familiile.

Nicio lege nu e mai presus decât viața unui om!

 
Posted : 23/03/2021 11:47 am
Share: