Cânepa, singura plantă care omoară toate buruienile, înlocuind ierbicidele

E verișoară cu hameiul. Din ea austriecii fac o bere excepțională. BMW și Daimler au făcut experimente pe culturi “made in România” ale acestei plante. Românii făceau plăci de PAL pentru export. Uleiul ei are o compoziție asemănătoare cu a uleiului de somon. Din ea se fac țesături care nu te lasă să transpiri. Un cunoscut politician român s-a îndrăgostit într-atât de această plantă (pe când nu era politician), încât și-a dedicat o bună parte din viață ei. Ba chiar a creat un soi super-productiv ce poartă numele nepoatei lui. Cu toții am auzit de ea. E…cânepa.

De două ori ministru al agriculturii, fost președinte de partid și deputat, Valeriu Tabără, este un personaj cunoscut pentru asocierea sa cu politica și cu domeniul agriculturii. Însă în ciuda faimei câștigate prin aparițiile la talk-show-uri sau în interviuri, ca politician, Tabără a activat câteva decenii ca cercetător, creând, în anonimat, în diverse programe de ameliorare, trei soiuri de cânepă în calitate de coautor, la două dintre acestea fiind autorul principal. Valeriu Tabără și-a dat doctoratul în cânepă, încă supervizează culturile de cânepă de la Stațiunea de Cercetări de la Lovrin, Timiș și a fost cooptat la începutul anilor 2000, pentru a produce cânepă pentru fibre într-un program derulat de giganții BMW și Mercedes Benz, într-un program extrem de ambițios. De aceea îl considerăm unul din cele mai avizați români să ne spună povestea cânepii.

Împreună cu profesorul Tabără am mers la Lovrin, în județul Timiș, unde se află 30-40% din suprafața cultivată cu cânepă a României. În procente sună spectaculos, însă în teren, pe întreaga suprafață a țării au mai rămas doar câteva sute de hectare.

La Lovrin am prins recoltatul cânepii de sămânță, care se face exclusiv manual, spre deosebire de cea pentru fibră, unde tulpinile sunt doborâte mecanizat.

Pe fundalul unui cer spălăcit de octombrie, apare în fața privirii o pădure de bețe subțiri, unele înalte cât o casă cu etaj, atât de dese încât seamănă cu o junglă. La liziera acestui desiș au dat iama o mică armată de țărani îmbrăcați modest, fiecare cu câte o coasă în mână, aplecați în față ca într-un dans tribal, care smulg sau, dacă nu se lasă smulsă, seceră cu tăișul lamei, plantă după plantă, rând după rând, dinspre rândurile de la margine spre cele din interior, până când păduricea de bețe spălate de vremea ploioasă și pătate cu maroniu și cenușiu dispare, transformându-se într-un banal ogor, înțesat din loc în loc cu snopi. O scenă care la fel de bine s-ar fi putut petrece acum câteva secole fără să vedem vreo diferență, dacă n-am vedea, rezemate de un vagonet cu iz comunist, bicicletele zilierilor plătiți de Stațiunea de Cercetări cu 50 de lei pe zi și-o porție caldă de de-ale gurii. Valeriu Tabără frământă între degete o tulpină până când se crapă în așchii, pe care le desprinde cu răbdare, până rămân doar niște ațe. Sunt fibrele de cânepă, echivalentul armăturii de fier la o clădire din beton. Fără fibrele care îi dau tărie să nu se rupă, cânepa n-ar putea să se înalțe atât de zvelt spre cer. Specialistul ne mai arată ceva: “Uitați, floarea o frec în mână și nu rămâne nimic pe piele. E semn că această cânepă pe care o vedeți nu conține deloc, sau aproape deloc THC (n.r. acronimul de la tetra hydro cannabiol, substanță analgezică din cannabis, ce are efecte halucinogene și dă dependență), deci nu e periculoasă. Dacă ar fi avut drog în ea, mi-ar fi rămas ceva lipicios în palmă”.

Sursa: agrointel.ro