Deficiențele de nut...
 
Notifications
Clear all

Deficiențele de nutriție

1 Posts
1 Users
0 Likes
991 Views
Profu' de canabis
(@profudecanabis)
Posts: 246
Illustrious Member Admin
Topic starter
 

 

Înainte de a trage concluzia că planta suferă de un deficit de substanţe nutritive, asiguraţi-vă că problema nu se datorează dăunătorilor. Căutaţi cu atenţie după insecte, în special în partea interioară a frunzelor afectate, pe tulpină şi în sol.

Sub o lumină artificială mai slabă, frunzele din partea inferioară pot să nu primească suficientă lumină pentru a realiza sinteza de clorofilă. Frunzele din partea inferioară, umbrite, pot să devină treptat mai deschise la culoare, să se îngălbenească sau să dezvolte zone maronii pe măsură ce mor, ceea ce este perfect normal. Nu fiecare frunză din cultură se formează perfect, iar frunzele mici, care se formează la răsaduri, de obicei se îngălbenesc şi mor într-o lună.

Cloroza şi necroza sunt doi termeni folosiţi pentru a exprima anumite simptome ale bolii la anumite plante. Cloroza înseamnă lipsa culorii verde (aşadar a clorofilei). Frunzele care suferă de cloroză au culoarea între galben deschis şi galben sau alb. Frunzele clorotice pot arăta semne de recuperare după deficienţele de substanţe nutritive. Necroza înseamnă că ţesutul e mort. Ţesutul mort poate fi maro, auriu, arămiu, sau gri, şi e uscat şi se făramiţează atunci când e atins. Ţesutul mort nu poate fi reînviat.

Atunci când diagnosticaţi deficienţe de nutriţie, în primul rând remarcaţi unde anume pe plantă apar primele frunze afectate. Aproape fiecare deficienţă de substanţe nutritive începe la baza sau la vârful plantei. În general, simptomele deficienţei de substanţe primare şi secundare încep să fie vizibile la baza plantei. Atunci când simptomele apar la baza plantei, sunt afectate „frunzele evantai” de pe tulpina principală. Simptomele care apar pentru prima dată la vârful plantei se observă mai întâi la mugurii cei mai de la vârf şi boala afectează toţi mugurii de pe ramurile proaspăt crescute. Întotdeauna observaţi mai intâi zonele unde planta este cel mai afectată de boală şi astfel identificaţi una din cele două posibilităţi.

Faptul că frunzele afectate rămân ataşate de plantă, sau că pot fi rupte cu uşurinţă sau cad e un alt indiciu folosit în diagnosticare, deşi acesta este cel mai mic indiciu al simptomelor generale.

 

Nicio lege nu e mai presus decât viața unui om!

 
Posted : 21/04/2021 7:53 am
Share: